Ce boli pot apărea în urma consumului de pesticide
Consumul frecvent de alimente contaminate cu pesticide a fost asociat cu diverse afecțiuni, în special cancerul.
„Sunt mai multe studii care încearcă să evalueze riscul pe care îl pot avea aceste pesticide pe termen lung. Vorbim aici de anumite forme de cancer, pentru că se pare că pesticidele pot să producă o instabilitate genomică, adică să destructureze modul în care sunt organizate genele noastre și să producă anumite tumori, în special tumori asociate tubului digestiv, vorbim aici de cancer pancreatic, cancer gastric, care au fost asociate cu expunerea pe termen lung la pesticide și cel mai probabil aici vorbim și de un contact direct al mucoasei digestive cu aceste substanțe”, explică toxicologul.
Mai mult, unele cercetări sugerează că expunerea îndelungată la pesticide ar putea crește riscul de cancer hematologic, cum ar fi limfoamele și leucemiile, în special în rândul copiilor.
„Dacă vorbim de o altă paletă care ar putea să fie generată de expunerea la pesticide, este cea reprezentată de tulburările endocrine. Se știe faptul că aceste pesticide funcționează ca niște disruptori endocrini, adică mimează pur și simplu hormoni din corpul nostru și atunci se intercalează în căile hormonale”, a adăugat specialistul.