Peste un miliard de persoane, în special tineri până în 35 de ani, riscă să își piardă auzul din cauza căștilor. Avertismentul OMS

GettyImages-518617693.jpg

Peste un miliard de persoane, inclusiv din România, riscă să îşi piardă simţul auzului. De vină ar fi, potrivit unui studiu făcut de Organizaţia Mondială a sănătăţii, căştile audio. Fie că vorbim despre dispozitive care se poartă în ureche, fie că vorbim despre căştile clasice, volumul la care acestea sunt folosite este extrem de periculos. Iar cei mai afectaţi sunt tinerii de până în 35 de ani, care sunt cei mai frecvenţi utilizatori.

Folosirea frecventă a căștilor la volum ridicat poate provoca afecțiuni auditive grave, precum tinitus, cunoscut ca şi ţiuit, dar și pierderea permanentă a auzului. Cei mai expuşi acestui pericolul sunt cei pasionaţi de jocuri video, dar şi cei care ascultă muzică tare în căşti.

„Reprezintă pentru ureche un traumatism sonor, fie acut, fie unul cronic, dacă aceste caști sunt folosite la volum foarte mare pe o perioadă mai lungă de timp”, avertizează Isabella Postolache, medic ORL.

Specialiştii recomandă ca volumul să nu depăşească 80 decibeli în cazul adulţilor şi 75 în cazul copiilor.

Trebuie să fim atenţi şi la tipul de căşti pe care le alegem, cele mai periculoase fiind cele care se introduc în ureche, deoarece, pe lângă tendinţa de a creşte volumul, sunetul fiind şi aşa mult mai aproape de timpan, există şi alte riscuri la care ne expunem.

„Căștile în ureche ținute foarte mult timp creează un mediu cald, umed, unde se pot înmulți bacterii și spor de ciupercă”, a mai spus Isabella Postolache, medic ORL.

Utilizarea funcţiei de anulare a zgomotului, reducerea volumului la aproximativ 60% din capacitatea maximă şi limitarea timpului de ascultare sunt recomandările specialiştilor pentru a reducere riscul de pierdere a auzului.

300x250
Articole similare

Obezitatea este o boală a creierului median

19 aug 2025
Cercetările ultimilor ani au modificat modul în care știința înțelegea obezitatea, dezvăluind că aceasta nu este doar rezultatul stilului de viață - cum ar fi aportul excesiv de calorii, ci...

Programul holistic de resetare a somnului

29 sep 2025
Imaginează-ți că ai mai multă claritate și mai mult timp… doar dormind. Gândește-te cum ar fi să te trezești odihnit, cu energie și putere de concentrare pentru lucrurile care contează cu...

Ora ideală de culcare, în funcție de vârstă

14 oct 2025
Somnul nu înseamnă doar odihnă – este fundația unei vieți sănătoase. Specialiștii atrag atenția că nu doar durata somnului contează, ci și ora la care mergem la culcare. Aceasta...