8 obiceiuri pentru o viață mai lungă. Cum poți să trăiești cu cel puțin 20 de ani mai mult

iStock-878310062.jpg

Conform unui nou studiu, adoptarea a 8 obiceiuri sănătoase la vârsta de 40 de ani ar putea prelungi viața cu până la 24 de ani, scrie CNN. Exercițiile fizice regulate prelungesc semnificativ durata de viață, chiar și 15 minute pe zi. Somnul insuficient duce la boli cardiovasculare și chiar mortalitate prematură. Alimentația bazată pe legume, fructe și cereale integrale este benefică pentru longevitate

Chiar și începând de la 50 de ani, se pot câștiga până la 21 de ani, iar de la 60 de ani aproape 18 ani. Există un interval de 20 de ani în care aceste schimbări pot fi făcute treptat sau deodată, pentru a obține beneficiile maxime. Studiul a analizat datele veteranilor americani și a identificat cele 8 obiceiuri care cresc speranța de viață.

Există o perioadă de 20 de ani în care puteți face aceste schimbări, indiferent dacă le faceți treptat sau toate deodată”, a declarat autorul principal al studiului, Xuan-Mai Nguyen, specialist în științele sănătății pentru Programul Million Veteran din cadrul VA Boston Healthcare System.

Care sunt cele 8 obiceiuri

Primul pe listă este exercițiul fizic, despre care mulți experți spun că este unul dintre cele mai importante activități pe care oricine le poate face pentru a-și îmbunătăți sănătatea. Depășirea dependenței de droguri e a fost al doilea aspect contribuitor la o viață mai lungă, reducând riscul de deces prematur cu 38%, conform studiului.

Cei care nu fumează au redus riscul de deces cu 29%, a constatat studiul. Dacă ești fost fumător, acest lucru nu contează. Gestionarea stresului a fost următorul obicei, reducând moartea timpurie cu 22%. Stresul este răspândit în SUA în prezent, cu consecințe devastatoare pentru sănătate, spun experții.

O dietă bazată pe plante ar crește șansele de a trăi o viață mai lungă cu 21%, potrivit studiului. Urmarea unui plan sănătos bazat pe plante, cum ar fi dieta mediteraneană plină de cereale integrale și legume cu frunze verzi este esențială.

Iar ultimele două obiceiuri sunt asigurarea unui somn bun de 7-9 ore și menținerea relațiilor sociale pozitive.

300x250
Articole similare

5 obiceiuri pentru o bătrânețe sănătoasă

07 dec 2024
Îmbătrânirea este un proces natural, dar felul în care ai grijă de sănătatea ta de-a lungul vieții poate influența semnificativ calitatea acesteia la vârste înaintate. Adoptarea unor...

Lecția de sănătate a centenarilor din Cilento

21 aug 2025
Regiunea Cilento, din sudul Italiei, a devenit cunoscută pentru densitatea neobișnuit de mare de centenari sănătoși. Numărului mare de localnici care au atins pragul sutei li se adaugă peste...